Tag Archives: acte necesare SRL

Vreau sa infiintez un SRL !

S.R.L. este abrevierea societatii cu raspundere limitata, tocmai de aceea raspunderea patrimoniala a asociatilor se va face in limita capitalului social subscris, conform cotei de participare la acesta.

Inainte de demararea procedurii privind constitirea unui S.R.L. este bine sa cunoasteti cateva aspecte generale.

O persoana fizica sau juridica nu poate fi asociat unic decat intr-o singura societate cu raspundere limitata, asta insemna ca puteti avea calitatea de asociat in “n” societati comerciale impreuna cu o alta persoana.

Nu pot fi fondatori/asociati persoanele care potrivit legii, sunt incapabile ori care au fost condamnate pentru gestiune frauduloasa, abuz de incredere, fals, uz de fals, inselaciune, delapidare, marturie mincinoasa, dare sau luare de mita, pentru infractiunile prevazute de Legea 656/2002 pentru prevenirea si sanctionarea spalarii banilor, precum si pentru instituirea unor masuri de prevenire si combatere a finantarii actelor de terorism, cu modificarile si completarile ulterioare, pentru infractiunile prevazute de art. 143-145 din Legea 85/2006 privind procedura insolventei sau pentru cele prevazute de Legea 31/1990.

Daca aveti fapte inscrise in cazierul fiscal.

In cazul in care nu va aflati in nici una dintre situatiile mai sus mentionate, puteti trece practic la declansarea propriu-zisa a procedurii de infiintare.

Astfel, este necesar sa va ganditi la cateva variante de denumire pentru societatea pe care o veti administra si sa efectuati rezervarea acesteia. In cazul in care ati fost inspirat si ati avut noroc gasind una disponibila la nivel national, Registrul Comertului va va elibera de indata dovada rezervarii si disponibilitatii firmei dumneavoastra.

Dupa intrarea in posesia acesteia puteti merge la notariat pentru obtinerea declaratiei de asociat privind indeplinirea conditiilor enumerate mai sus si acceptare a mandatului de administrator, precum si a specimenului de semnatura.

Acestea fiind deja obtinute si bine stabilite trebuie sa va ganditi ca aveti nevoie de un spatiu in care se va stabili sediul social al S.R.L.-ului, iar in cazul in care acesta se afla intr-o cladire cu mai multe apartamente (de exemplu la bloc) aveti nevoie si de acordul asociatiei de locatari. Atentie, nu este necesar sa fie proprietatea dumneavoastra sau a S.R.L.-ului, ci doar ca societatea sa detina un drept de folosinta asupra spatiului respectiv. Mai exact, incheiati cu o terta persoana un contract de inchiriere sau un contract de comodat.

Este necesar sa sa depuna la Oficiul Registrul Comertului in raza caruia societatea va avea sediul social si dovada de proprietate (copie) a spatiului cu destinatie de sediu social al societatii, asa ca ar fi bine sa o solicitati si sa o studiati inainte de incheierea acordului privind cedarea dreptului de folosinta a spatiului respectiv.

Toate acestea fiind bine stabilite, rezulta ca suntem pe un drum bine determinat, am inaintat destul de mult si ne gandim cu nerabdare la inmatricularea S.R.L. si obtinerea unui profit prestand activitatile autorizate, potrivit Codului CAEN.

Urmatoarul pas ar fi redactarea Actului Constitutiv (3 exemplare), ce trebuie sa cuprinda toate datele prevazute de Legea 31/1990, care nu sunt deloc putine.

Impreuna cu o copie a Actului Constitutiv, copie rezervare de denumire si cartea de identitate a asociatului, va deplasati la o unitata bancara preferata sau, prima care va iese in cale si depuneti capitalul social in cuantum de minim 200 lei, urmand ca ei sa va elibereze o dovada de varsamant a sumei cu destinatie de capital social.

Dosarul nu este inca complet, intrucat va lipsesc cererea de inregistrare, declaratia model 1 sau model 2 si anexa nr. 1, pe care trebuie sa le si completati intocmai.

Dupa atata alergatura, agitatie si stat la rand pentru constituirea dosarul nu mai aveti nevoie decat de o copie a cartii de identitate si este momentul sa mergeti la Registrul Comertului, unde trebuie sa aveti rabdare, sa nu va enervati si sa rezolvati problemele de la dosar in cazul in care ati avut ghinion (uneori ORC observa si ce nu este cazul).

In speranta ca nu am scris prea mult si ca nu v-am bulversat total, facem o scurta recapitulare si enumeram mai jos, punctual, toate actele necesare pentru obtinerea succesului dumneavoastra, iar pentru ca IMR BUSINESS CONSULTING sa va incurajeze va transmitem mult curaj, indarjire si nu uitati: Nici un efort nu va ramane nerasplatit !

In ipoteza in care nu va puteti descurca singuri noi va stam la dispozitie !!!

Dosarul complet va cuprinde: Cerere de inregistrare, Anexa nr. 1, Declaratie Model 1 sau 2, Rezervare de denumire, Actul Constitutiv, Dovada de proprietate a spatiului ce va avea destinatie de sediu social, Dovada dreptului de folosinta, Acord Asociatie de locatari, Declaratie noatariala + Specimen de semnatura, Dovada varsarii capitalului social, Copie C.I., Imputernicire (daca nu mergeti singur sa depuneti dosarul la ORC).